Prin ochii unui voluntar

Mircea Demian – fost voluntar la sectorul 1 timp de 9 ani, actual voluntar la sectorul 6 de 1 an si 4 luni

spatiu

Alesia Radulescu: In opinia ta, care dintre cele 7 principii ale Crucii Rosii este cel mai des incalcat in societatea noastra? Daca ai mai putea adauga tu un principiu, care ar fi acela?

Mircea Demian: O intrebare complicata. Din punctul meu de vedere, toate principiile sunt respectate in general, intrucat sunt fundamentul Miscarii Internationale de Cruce Rosie, din care Crucea Rosie Romana face parte. Eu personal am observat insa oarece probleme legat de principiul Unitatii, intrucat cred ca filialele pot colabora mai mult intre ele. Nu vad un alt principiu de adaugat, cred ca cele 7 reglementeaza in totalitate activitatea noastra si un altul ar fi doar in plus. De-a lungul timpului au fost mai multe variante de principii, uneori am avut si 15 in acelasi timp, insa dupa 150 de ani de activitate cred ca au fost suficient rafinate incat sa rezulte cele 7 de acum.

A.R.: Iarna aceasta demarezi proiectul ,,Dezvoltarea capacitatii familiei de a face fata in situatii de dezastre”, sustinut de Fundatia Vodafone Romania prin programul “Voluntar de profesie”. Crezi ca este posibila o schimbare de mentalitate in ceea ce priveste educatia copiilor in acest sens?

M.D.: Proiectul este o adaptare a cursului de pregatire pentru dezastre pe care il propunem pentru adulti, dar abordarea in acest proiect este cumva diferita fata de cele cu scop educational de pana acum. De aceasta data vrem sa ajungem la parinti prin intermediul copiiilor. Mizam pe faptul ca ei vor merge la parintii lor sa le povesteasca ce au auzit de la noi si sa ii bata la cap sa faca planul familial si trusa de supravietuire.

A.R.: Ce ai vrea sa stie tinerii care se gandesc la voluntariat, la dedicarea timpului lor fara a astepta o rasplata?

M.D.: Ce discut si cu voluntarii noi (chiar si cu cei vechi uneori) este ca principiul voluntariatului presupune ca nu esti platit pentru activitatea ta. Asta insa nu inseamna ca nu poti sa ai asteptari sau motive personale pentru care te inscrii ca voluntar undeva. Am vazut voluntari venind pentru ca “da bine la CV” (asa am venit si eu acum mai bine de 10 ani in organizatie), pentru ca voiau sa isi dezvolte anumite abilitati sau pur si simplu pentru ca nu aveau nimic mai bun de facut. Am vazut si oameni care voiau doar sa ajute alti oameni. Si toate motivele astea sunt perfect ok. Ceea ce conteaza este seriozitatea, constientizarea ca reprezinti o organizatie atunci cand ii porti emblema si ca ai anumite obligatii care deriva din asta. Unii oameni vor ramane voluntari cateva luni, altii ani de zile. Din experienta pot spune ca cei care raman perioade lungi de timp sunt motivati de activitatea organizatiei respective. O scrisoare de recomandare nu este suficienta motivare pentru o perioada atat de lunga de timp.

A.R.:  Care este cea mai frumoasa amintire a ta in Crucea Rosie?

M.D.: Amintirile sunt multe. Cel mai important lucru pe care l-am castigat in toti acesti ani este fara indoiala comunitatea de voluntari din care am facut parte, dintre care multi nici nu mai sunt voluntari acum, dar pastram legatura. Nu e nicio surpriza ca imi plac oamenii de aici, nu oricine isi dedica timpul liber pentru a-i ajuta pe ceilalti. Din activitatile la care am fost, as zice ca una din cele mai impresionante a fost organizarea FACE, dimensiunea evenimentului a fost pentru mine remarcabila avand in vedere dimensiunea Crucii Rosii Romane.

A.R.: Descrie Crucea Rosie in 3 cuvinte.

M.D.: Oameni pentru oameni.

spatiu

13775359_10207054934153353_5231356820295531710_nRadu Nicoara – voluntar de 6 ani

fkjgk

Alesia Radulescu: Cum vezi Crucea Rosie in contextul lumii voluntariatului contemporan?

Radu Nicoara: Crucea Rosie este probabil cel mai bun loc in Romania pentru a face voluntariat. Se simte o anumita cultura a voluntariatului in intreaga organizatie, iar asta faciliteaza primele ore ale unui voluntar nou. Proiecte la care poti contribui sunt multe si diverse, iar asta ofera oportunitatea fiecaruia sa isi dedice o parte din timp catre un scop mai bun, indiferent de interesele pe care le are. Un alt lucru foarte bun este faptul ca voluntarii invata sa ofere primul ajutor. Nu se stie niciodata pe cine poti salva dacă stii cum sa o faci. Asa cum am spus, cultura muncii catre o lume mai buna se oglindeste in fiecare colt al Crucii Rosii.

A.R.: Cum crezi ca e vazuta in Romania?

R.N.: Crucea Rosie este o organizatie internationala, iar binele pe care il face în fiecare parte a lumii este greu de ignorat. Drept urmare, in Romania este destul de bine vazuta ca organizatie, iar voluntariatul este mereu apreciat. Chiar daca romanul este mai carcotas, iar cultura voluntariatului este, din pacate, destul de departe de marea majoritate a persoanelor, toti ma lauda atunci cand le spun ca fac voluntariat.

A.R.: Ce ti-ai dori ca oamenii sa stie inainte de a se hotari sa se dedice acestui gen de voluntariat, in care intalnesti si persoane defavorizate care necesita o anumita conduita din partea ta?

R.N.: Voluntariatul este ceva ce oricine poate sa faca. Si chiar daca nu este pentru oricine lucrul cu persoanele defavorizate, sunt o multime de alte proiecte in care este necesara colaborarea. Desi scopul este de a schimba totul intr-o lume mai buna, voluntariatul in primul rand te schimbă pe tine. Odata ce incepi sa investesti timp catre a imbunatati societatea, este greu să mai ignori toate problemele pe care le vezi în jur. Dupa cateva luni de voluntariat realizezi ca orice problema se poate rezolva cu destula munca.

A.R.: Esti unul din cei mai implicati voluntari in proiectul Daruieste Bucurie Copiilor. In ce masura simti ca te-au schimbat toate intalnirile pe care le-ai avut cu acei copii? Care ar fi una din cele mai importante lectii pe care le-ai invatat de la ei?

R.N.: Proiectul DBC m-a invatat, desigur, sa lucrez cu copiii. Am invatat ca rabdarea te duce departe atunci cand vine vorba de cei mici, dar si ca uneori este necesar sa ,,dai in mintea lor”” . In schimb tot efortul depus iti este rasplatit atunci cand un copil te respecta destul cat sa ti se destainuie si sa iti ceara sfaturi de viata.

A.R.: Care este o amintire memorabila pe care o ai de cand esti voluntar al Crucii Rosii?

R.N.: A fost o fetita pe care am cunoscut-o la Arlechino in primele ei zile de institutionalizare. Era atat de speriata incat statea numai sub pat si plangea. Nu o puteam vedea, dar o auzeam. Lovea si musca pe oricine ar fi incercat sa o scoata de acolo. Un an mai tarziu am scos mai multi copii de la Metropolis in parc, iar ea era unul dintre ei. Am vazut-o pentru prima data razand cu pofta in timp ce se dadea in leagan, si inima mi s-a inmuiat. Pe langa faptul ca am inteles ca intr-un final toate lucrurile se rezolva cu bine, am vazut si ca munca noastra chiar conteaza pentru cineva.

A.R.: Descrie voluntariatul la Crucea Rosie in trei cuvinte.

R.N.: Poti Ajuta Oricand.

ldsshl

12771845_566610510172389_1673867638280484304_oAndreea Dumitroae – voluntar de 6 ani

gkjgkhk

Alesia Radulescu: Care este activitatea pe care o desfasori cu precadere in Crucea Rosie?

Andreea Dumitroae: Sunt coordonatoarea proiectului ,,Difuzare valori umanitare”, care presupune o serie de intalniri sau ateliere, ce au la baza educatia nonformala, cu persoane de diferite varste: de la copii de 7 ani pana la tineri care au terminat facultatea. Principiul pe baza caruia s-a concretizat acest proiect este schimbarea.

A.R.: Avand o audienta atat de diversificata, care sunt, in general, temele abordate la astfel de intalniri?

A.D.: Totul porneste de la empatie. Este vorba despre renuntarea la anumite prejudecati care ne impiedica sa fim niste oameni mai buni, sa comunicam intr-un mod mai putin violent, sa ne respectam intre noi si sa respectam diversitatea culturala si etnica in care traim. Tocmai aceasta diversitate ne ajuta sa ne dezvoltam si sa intelegem ca fiecare persoana aduce ceva diferit societatii in care traieste. Aceste principii morale reprezinta fundatia schimbarii despre care vorbeam anterior.

A.R.: Cum ai dobandit aptitudinile necesare pentru asta?

A.D.: Primul proiect din sfera Educatiei Umanitare la care am luat parte a fost despre migratie, insa acolo urmaream un anumit sablon, iar aportul meu emotional era limitat. Ulterior, m-am implicat in programul YABC (Youth as agents of behavioral change – Tinerii actori ai schimbarii) unde am facut un training, la doar 16 ani, in urma caruia am invatat tehnicile de difuzare ale valorilor umanitare. Tot acolo, datorita trainerilor pe care i-am avut, am simtit ca s-a produs o schimbare in constiinta mea care ma indeamna mereu sa ii invat pe oameni sa creada in schimbarile de care ei insisi sunt capabili.

A.R.: Ce inseamna pentru tine sa difuzezi valori umanitare?

A.D.: Inseamna sa iti deschizi sufletul catre ceilalti pentru ca asa se simt in siguranta si se pot deschide si ei la randul lor. Asta este, de fapt, cheia succesului in ceea ce fac eu: sa le arati oamenilor ca a fi deschis si bun nu inseamna neaparat a fi vulnerabil, asa cum se crede de multe ori.

A.R.: Cum vezi viitorul Educatiei Umanitare?

A.D.: Ceea ce apreciez foarte mult la miscarea de Cruce Rosie este ca se axeaza mult pe metode practice de invatare, lucru benefic voluntarilor. Educatia umanitara nu este la indemana oricui, dar imi doresc ca, in viitor, sa existe o mai mare deschidere pentru acest segment si, astfel, sa se bucure de un impact mai mare, precum primul ajutor de exemplu.

A.R.: Ce moment ti-a ramas viu in suflet din toti acesti ani de voluntariat?

A.D.: Fiecare moment pe care l-am trait ca voluntar m-a invatat ceva si imi este foarte greu sa aleg doar unul. Cu toate acestea, imi amintesc ca am avut niste sesiuni de Educatie Umanitara la un centru de plasament, unde mi s-a spus ca unii copii ar putea avea un comportament putin neadecvat. La sfarsitul proiectului am avut surpriza ca unul dintre ei sa se ridice si sa strige ,,Mai, haideti sa le multumim oamenilor astora pentru tot ce au facut ei!”. A fost o bucurie imensa cand am vazut ca acei copii au simtit daruirea noastra si au inteles-o.

A.R.: Descrie in trei cuvinte Crucea Rosie.

A.D.: gkgkgg14593707_1098301433587568_1587572356_n

kgugog

12980630_993789760705155_1923248627_nMaria Sirbu – voluntar de 2 ani

hoioi

Alesia Radulescu: Cum te-ai integrat la inceput printre voluntari atat la nivel de filiala, cat si la nivel national?

Maria Sirbu: La primele mele intalniri ca voluntar in cadrul Crucii Rosii am fost fata timida care era fascinata de diferitele activitati, deoarece nu stiam ce presupun. Usor, usor am inceput sa ma integrez. Le-a trebuit ceva timp voluntarilor sa ma cunoasca, dar au fost primitori si au incercat sa ma ajute sa ma simt cat mai inclusa, mai ales cand mergeam la copii si acestia nu ma cunosteau. Si cu voluntarii de la alte filiale a fost foarte usor sa creez legaturi, deoarece i-am intalnit  in tabere si unul din obiectivele taberelor organizate de Crucea Rosie este acela de a uni cat mai multi voluntari din diferite colturi ale tarii pentru a le fi mai usor sa actioneze daca se ivesc situatii care necesita implicarea Crucii Rosii la nivel national. Din acest punct de vedere pot spune ca sunt o persoana norocoasa: mi-am facut multi prieteni, unii dintre ei ramanandu-mi in suflet.

A.R.: Vorbeste putin despre coordonarea proiectului ,,E usor sa faci bine. Nu arunca, DONEAZA!”.

M.S.: Proiectul acesta imi este cel mai drag deoarece aici, voluntarii se implica de la inceput pana la sfarsit. Hainele sunt donate de diferite persoane sau firme, dupa care noi trebuie sa le sortam: o parte din ele ajunge la distributie, iar alta parte se recicleaza. Dupa aceea sunt duse la Nufarul, urmand a fi catalogate in functie de necesitati. Partea interesanta este aceea ca gasim si haine mai nonconformiste si mereu ne imaginam ce poveste au in spate. Primim multe haine pentru copii (in special bebelusi) si ma induiosez. Ma gandesc la cei ai caror parinti nu au posibilitati si primesc aceste haine care sunt, de cele mai multe ori, aproape noi. Satisfactia acestui proiect este atunci cand vedem ca hainele etichetate de noi ajung la familii nevoiase sau la maternitati, locuri unde este nevoie constanta de haine.

A.R.: Ce te motiveaza sa faci in continuare voluntariat cu o astfel de pasiune?

M.S.: Motivatia mea are la baza constientizarea ca exista oameni care au nevoie de ajutor si simt o multumire sufleteasca cand vad ca putinul pe care il fac eu aduce un zambet pe fetele copiilor sau oamenilor care sunt apasati de griji si neajunsuri. In plus, imi place sa interactionez cu oameni si prin intermediul Crucii Rosii am putut afla povesti de viata de la voluntari si de la oamenii pe care ii ajutam.

A.R.: Povesteste-mi despre experienta ta ca membru al echipei ce a participat in anul 2015 la Competitia Nationala de Prim Ajutor.

M.S.: Pot spune ca stiam ce inseamna nationala de PA deoarece am participat la etapa nationala a Sanitarilor Priceputi, concurs dedicat scolilor generale si liceelor. Concursul de prim ajutor al seniorilor este cu totul altceva. La sanitari, cand am participat eu, era o proba cu o singura victima si eram patru persoane care ii acordam primul ajutor, in schimb la seniori sunt cinci probe cu victime multiple, care se desfasoara ziua, si una noaptea: triajul. A fost o experienta de unde am invatat multe, dar m-am si distrat. Un caz care m-a marcat putin a fost cel unde aproape toate victimele erau arse si tipau si ma gandeam cat de greu le este cadrelor medicale in situatii de genul. Cel putin stiu cat de greu mi-a fost mie. Proba la care m-am simtit cel mai bine ramane triajul. Am lucrat doar cu lumina lanternelor frontale, iar proba in sine a fost extrem de realista. Se auzeau tipetele a aproximativ 30 de victime ascunse printre pietre, in intuneric, iar fumigenele au conturat perfect atmosfera. Nu cred ca voi uita vreodata noaptea aceea.

A.R.: Ce moment remarcabil ai trait in anii tai de voluntariat?

M.S.: FACE-ul (First Aid Convention in Europe – Competitia Europeana de Prim Ajutor) de anul trecut, unde am facut parte din echipa de organizare. Am avut ocazia de a cunoaste si intelege multe culturi intr-un timp scurt. Eu am fost ghid pentru o echipa trimisa din Germania si pot spune ca s-au legat niste prietenii frumoase si am descoperit diverse lucruri despre Germania, dar si ei despre Romania. O activitate interesanta a fost ,,seara culturala”, cand fiecare echipa a trebuit sa prezinte si sa ofere diverse obiecte reprezentative ale tarii de unde provin. Dulciurile traditionale au fost foarte bune (rade). Seara culturala a fost un prilej minunat atat pentru noi sa interactionam cu echipele, cat si pentru echipe sa interactioneze intre ele. FACE-ul propriu-zis a fost un succes si toti participantii au avut doar cuvinte de lauda in urma experientei. In ultima lor seara in Bucuresti am putut sa le arat din frumusetile orasului si am ramas placut surprinsa de cat de impresionati au fost. Cu siguranta am invatat multe de la ei. Sper ca si ei de la noi.

A.R.: Descrie in trei cuvinte Crucea Rosie.

M.S.: Autocunoastere, familie si respect.

gkjgkjkj

14393205_1085498504867861_2147164828_oDarius Faraji – voluntar de 2 ani

gkgkgdsgkg

Alesia Radulescu: Esti unul din voluntarii filialei noastre care a decis inca din perioada liceului ca vrea sa isi dedice timpul voluntariatului, la o varsta la care altii poate cauta sa isi petreaca altfel timpul liber. Ce parere avea acel Darius, in varsta de 17 ani, despre Crucea Rosie?

Darius Faraji: La inceput credeam ca toti oamenii mari in uniforme rosii sunt doctori. Ii vedeam uneori la televizor cum se zbat si cum se pun pe ei insisi in primejdie ca sa salveze o viata si mi se parea ceva minunat! Ma gandeam ca vreau si eu sa fiu ca ei. Chiar daca nu mi-am dorit niciodata sa urmez studii in domeniul medical, ideea ca as putea fi un simplu voluntar care poate face o diferenta, oricat de mica, m-a atras spre lumea voluntariatului in Crucea Rosie.

A.R.: Majoritatea liceenilor sunt ingrijorati de timpul pe care trebuie sa il acorde scolii si, astfel, sunt ezitanti in ceea ce priveste voluntariatul. Ce sfat le poti oferi in acest sens?

D.F.: Scoala inseamna 5-6 ore pe zi, iar in special in primii ani de liceu, presiunea nu este chiar atat de mare. Daca iti doresti sa faci ceva cu adevarat, poti gasi timp si sa creezi un echilibru. Daca iti si place ceea ce faci, nici nu o sa simti cum zboara orele de voluntariat. In plus, toate activitatile extrascolare te vor ajuta enorm in viitor, chiar daca acum poate parea ca cel mai important lucru este sa inveti nonstop.

A.R.: Tu ai imbinat foarte bine timpul petrecut la liceu cu timpul acordat orelor de voluntariat. Facand o paralela, cum consideri ca au contribuit cele doua la formarea ta?

D.F.: Crucea Rosie mi-a deschis ochii si m-a invatat sa privesc lumea si in alt fel, lucru care poate nu s-ar fi intamplat la liceu. Cred ca cel mai simplu exemplu pe care il pot da este modul in care reactionez cand vad un om care lesina pe strada. Nu mai am aceleasi prejudecati, ci ma gandesc ca poate chiar are o problema si eu il pot ajuta. Mai mult decat atat, am inceput sa ma preocup de viitorul meu cu mai multa seriozitate, sa interactionez si cu alt gen de oameni fata de cei din grupul meu de prieteni – un lucru benefic, bineinteles. Educatia formala are rolul ei bine stabilit, insa anumite abilitati le dobandesti iesind din sfera ta de confort, iar mie, personal, Crucea Rosie exact asta mi-a oferit: ocazia sa imi depasesc unele temeri si sa interactionez cu persoane de la care stiu ca am ce sa invat.

A.R.: Care este unul din proiectele filialei noastre la care ai participa oricand cu drag?

F.D.: Cu siguranta ,,Daruieste bucurie copiilor!”. Este ceva uimitor sa vezi copiii cum te accepta, te imbratiseaza mereu si iti spun ca se bucura ca ai venit sa ii vizitezi. Insa ma bucur si ca fac parte din Detasamentul de interventii in situatii de dezastre. Aici simt ca am o alta familie pentru ca am stabilit relatii stranse cu multi voluntari.

A.R.: Ce moment te-a marcat cel mai mult in cei doi ani de voluntariat in Crucea Rosie?

D.F.: Anul trecut am fost voluntar la Iasi cu ocazia Sfintei Paraschiva, unde oamenii veneau si se inchinau la moaste. Aveam un post de prim ajutor chiar langa locul respectiv. Oamenii ajungeau acolo dupa ce stateau si cate 20 de ore la coada. Pot spune ca toata experienta a fost marcanta, dar cel mai clar in minte am momentul cand un batran a avut o criza de epilepsie imediat dupa ce s-a inchinat. Imi amintesc cum toti oamenii se uitau la el neputinciosi. Desi eram singurul cu pregatirea necesara de acolo si nu ma mai confruntasem cu o astfel de situatie, am ramas calm si i-am acordat primul ajutor pana au venit medicii.

A.R.: Cum ai descrie in trei cuvinte Crucea Rosie?

D.F.: Curaj, familie si…rosu!

djhfkg

10590581_784659181618463_5182232355868339106_nFlorentina Preda, fost voluntar (timp de 1 an si 3 luni), actual angajat al Crucii Rosii, Filiala Sector 6, de 8 luni

 

Alesia Radulescu: Ce stiai despre Crucea Rosie inainte de a te inscrie ca voluntar si ce te-a determinat sa alegi Filiala Sector 6 cand ai venit in Bucuresti?

Florentina Preda: Stiam exact ce face Crucea Rosie. La 16 ani am vrut sa ma inscriu la alta filiala, dar mi s-a spus ca trebuie sa astept pana la implinirea varstei de 18 ani. Cand am venit in Bucuresti, la facultate, am vazut pe Facebook poze cu oameni imbracati in uniforme rosii care m-au impresionat pentru ca impuneau respect. Pozele erau ale voluntarilor filialei noastre. M-am inscris la Crucea Rosie chiar in prima mea saptamana in capitala.

A.R.: Desi erai studenta in primul an, ai reusit sa imbini foarte bine facultatea si voluntariatul. Care a fost secretul tau?

F.P.: Eu sunt studenta la Stiinte Politice, iar Crucea Rosie mi-a oferit posibiltatea sa exploatez domenii complet diferite, in special partea de prim ajutor. Cred ca secretul este acela ca iubeam atat de mult ceea ce faceam ca voluntar, incat nu simteam ca ma oboseste din vreun punct de vedere.

A.R.: Ai simtit vreodata ca trebuie sa sacrifici din timpul alocat uneia dintre ele ca sa pastrezi un echilibru?

F.P.: Au fost momente cand a trebuit sa aman activitatile de voluntariat si sa ma dedic facultatii, mai ales in timpul sesiunilor. Insa, imediat cum stiam ca am terminat cu indatoririle de studenta, ma intorceam weekend de weekend la Crucea Rosie.

A.R.: Esti unul din membrii echipei care s-a calificat in anul 2015 la etapa nationala a Concursului de Prim Ajutor. Cum a fost experienta aceasta pentru tine?

F.P.: Tot ce stiu cu siguranta este ca eram foarte emotionata. Pentru etapa locala invatasem cum sa acord primul ajutor in mai putin de doua luni, iar faptul ca ne-am calificat la etapa nationala a fost o surpriza uriasa. Am vrut la un moment dat sa renunt, dar m-am intors mai puternica si mai hotarata ca niciodata si ma bucur ca am facut asta. A fost o experienta minunata!

A.R.: Acum esti angajat al filialei de 8 luni. Cum ai ajuns sa ocupi aceasta pozitie?

F.P.: Sincer, nici eu nu stiu (rade). Am inteles ca din recomandarile voluntarilor. Am fost sunata intr-o zi de catre domnul director care mi-a propus postul de assistant manager si, in urma unui scurt interviu, am acceptat slujba. Sunt foarte incantata si mandra pentru ca nu este ceva comun pentru un voluntar sa ajunga aici.

A.R.: Acum ca trebuie sa iti dedici timpul muncii, ce iti lipseste cel mai mult de la calitatea de voluntar?

F.P.: Cand esti voluntar vii cu atata drag si cu atata pasiune! Pentru mine, cel putin, era o imensa eliberare sa fac voluntariat. Atunci cand ajungi in pozitia in care sunt eu acum te simti responsabil intr-o anumita masura sa faci in asa fel incat si celorlalti sa le fie cat mai bine. Simti o oarecare grija fata de ei, sa aiba parte de aceeasi incantare ca si tine. Deodata, nu mai esti tu cel care trebuie ajutat, ci care trebuie sa ajute.

A.R.: Care a fost punctul culminant în ,,cariera” ta de voluntar?

F.P.: Punctul culminant a fost acela in care a trebuit sa ii salvez viata unei femei care se ineca langa mine. Vedeam ca nimeni nu face nimic in jurul meu si, desi eram speriata, am actionat si am efectuat manevra Heimlich. Atunci am realizat ca viata unui om poate atarna de o decizie pe care trebuie sa o iei in cateva secunde. Toata lumea ar trebui sa stie sa reactioneze in astfel de momente prin dobandirea unor cunostinte minime de prim ajutor.

A.R.: Descrie în trei cuvinte ce înseamnă voluntariatul la CR.

F.P.: Familie, prieteni, daruire.

kjvkjv

14269413_1075657769185268_1334632854_nEcaterina Mihai, voluntar de 4 ani

fgjkh

Alesia Radulescu: Cum ai aflat despre activitatea Crucii Rosii in Bucuresti, sectorul 6 si ce stiai la inceput despre asta?

Ecaterina Mihai: Inainte sa ma inscriu stiam ca este o organizatie care se intinde in toata lumea si ca e pe baza de voluntariat, dar nu eram sigura ce face de fapt. Stiam ca ajuta lumea (rade). Am luat contact cu CR prima data la un curs de prim ajutor. Acolo l-am intalnit pe domnul Radu Lihaci (n.r. directorul filialei sector 6) care mi-a prezentat mai detaliat activitatea si mi s-a parut foarte interesant.

A.R.: Ce te-a determinat sa te inscrii ca voluntar?

E.M.: Cred ca in primul rand entuziasmul voluntarilor. Cand am venit la filiala pentru interviu am cunoscut o persoana foarte activa care era clar ca e foarte implicata. Apoi la prima mea activitate, la Baby Expo, l-am cunoscut pe Razvan care mi-a vorbit asa de frumos despre D.I.S.D. (n.r. Detaşamentul de interventii in situatii de dezastre) incat m-a convins.

A.R.: Catre ce proiecte te-ai orientat la inceput?

E.M.: Stiu ca dupa Baby Expo m-am inscris in detasament, dar cand am mai avut timp liber am fost si la ,,Daruieste bucurie copiilor”, la ,,Banca de alimente” si de cateva ori la ,,E usor sa faci bine. Nu arunca, donează!”

A.R.: Vorbeste-ne putin despre integrarea ta in DISD. Ce inseamna pentru tine?

E.M.: Fiind de mai mult timp in detasament am cunoscut foarte multi oameni, am facut parte din mai multe valuri de voluntari. Sunt putini care raman stabili, insa cei stabili chiar raman, nu este o fluctuatie foarte mare in cadrul lor. In principal ei sunt oameni foarte deschisi, care chiar daca nu au mult timp la dispozitie se implica. Sunt persoane in fata carora nu simt ca nu ma pot exprima. Cand am intrat in detasament aveam un loc de munca unde eforturile tuturor angajatilor se cumulau si mergeau intr-o singura directie. Oricine putea sa faca treaba pe care o faceam eu. Fie ca eram eu acolo sau nu, lucrurile nu erau cu nimic diferite, asa ca am venit aici ca sa ma simt utila, sa simt ca intr-adevar este nevoie de ceea ce fac eu si exact asta am gasit.

A.R.: Cum a luat nastere proiectul PAMS (n.r. Primul ajutor merge la scoala)?

E.M.: Am doi copii la gimnaziu si am fost implicata in niste discutii pe un forum de educatie unde am invatat destule lucruri: pentru un copil la scoala nu doar matematica si romana conteaza. Copilul trebuie si sa stie sa faca ceva in viata, in cazul in care i se intampla ceva. Daca de exemplu se taie si are o hemoragie, nu mai conteaza cata romana si matematica a invatat. Conteaza sa stie sa faca lucruri practice in ceea ce priveste primul ajutor. Stiam despre PAMS, dar am vazut ca programul a stagnat asa ca m-am hotarat sa il preiau eu.

A.R.: Care a fost punctul culminant în ,,cariera” ta de voluntar?

E.M.: Au fost multe momente, dar cel mai implinita am fost cu PAMS, cand am simtit interesul copiilor. Intr-o zi am vazut copiii coborand in curtea scolii, imediat dupa cursul pe care il tinusem, cu bandajele care le mai ramasesera pe maini si le aratau colegilor de la alte clase ce au invatat despre primul ajutor. Mi s-a parut ceva extraordinar!

A.R.: Descrie în 3 cuvinte ce inseamna voluntariatul la CR.

E.M.: Sustinere, energie, dar si dezvoltare personala. M-a ajutat foarte mult sa ma inteleg mai bine pe mine insami.