Comunicat de presă: Servicii medicale gratuite pentru refugiații ucraineni din București, proiect implementat de Crucea Roșie și Majorel Romania
București, 28 septembrie 2022 – Societatea Națională de Cruce Roșie din România, după șapte luni de la escaladarea conflictului din Ucraina, continuă să-și intensifice efortul pentru a veni în întâmpinarea nevoilor umanitare ale cetățenilor care au fugit din calea războiului. Cu sprjinul financiar al Majorel România, în perioada următoare vom implementa în București, proiectul Sănătate în comunitate, un proiect prin care cetățenii ucraineni pot beneficia de consultații medicale gratuite.
Prin proiectul Sănătate în comunitate, refugiații ucraineni vor beneficia de suport psihologic, teste de glicemie, măsurători tensiune, puls, greutate, înălțime, EKG, Consult general de evaluare a stării de sănătate (medicină generală), recomandări pentru continuarea investigațiilor/tratamentelor, după caz și consultatii, doctorii de specialitate fiind invitați să facă consultațiile periodic în funcție de numărul de solicitări. Copiii vor beneficia și de tratamente stomatologice.
Tot cu sprjinul financiar al Majorel România, Crucea Roșie Română va continua implementarea proiectului Centrul Multicultural “Humanity’, unde mamele și copiii ucraineni, beneficiază de suport psihosocial și consiliere psihologică, cursuri de limba română și limba engleză pentru copii si adulți, after school pentru copii, ateliere tematice pentru copii și părinți – desen, dans, prim ajutor, creație, gimnastică, arte combinate.
„Viața într-o țară străină poate fi deosebit de dificilă, mai ales pentru o familie care a trecut printr-o traumă. Prin toate proiectele pe care le implementăm în sprijiul cetățenilor ucraineni din România, încercăm să abordăm nevoile lor cele mai urgente. Și pentru că știm că un conflict poate fi devastator pentru sănătatea mintală, implementăm proiecte care să aibă ca obiectiv aceste aspecte. Mulțumim Majorel România pentru încrederea pe care ne-o oferă.”, a declarat, dl. Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii Române.
Dată fiind durata preleungită a acestui conflict, implicarea comunității este esențială pentru derularea unor proiecte pe termen lung, menite să asigure o oarecare stabilitate familiilor urainene care acum au nevoie mai mult ca oricând de un punct de sprijin.
În acest sens, Majorel România a făcut o donație în valoare de 50 000 de euro, fonduri împărțite în mod egal între cele două proiecte derulate de Crucea Roșie Română.
“ Încă de la începutul acestui conflict am simțit nevoia să ne implicăm oferind ajutor pentru nevoile reale ale celor afectați. Suntem conșienți că bariera limbii îngreunează accesul cetățenilor ucraineni la toate tipurile de servicii și că adaptarea la noua lor viață este un proces de durată, de aceea ne-am dorit foarte mult să susținem proiecte care facilitează accesul refugiaților la servicii medicale sau after school.“ a afirmat Daniela Micușan, Director General Majorel România.
Despre Majorel:
Majorel este unul dintre principalii furnizori de BPO din întreaga lume. Compania proiectează și produce soluții personalizate pentru diferite tipuri de business-uri, acoperind o gamă largă de procese comerciale prin oferirea de servicii integrate. Acestea includ toate serviciile legate de crearea și distribuirea produselor tipărite și a suporturilor de stocare digitală, precum și gestionarea datelor, asistență pentru clienți, servicii CRM, gestionarea lanțului de aprovizionare, distribuție digitală și servicii financiare, precum și servicii IT personalizate și calificate. Una dintre misiunile companiei este să fie parte activă în comunitate, astfel aceasta și-a dezvoltat un program de responsabilitate socială, bazat pe 3 piloni: educație, cazuri sociale și mediu. Majorel Romania are sedii in Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca și București și în momentul de față are peste 2200 de angajați.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați:
Crucea Roșie Română: Nadia Lazar, +40 748 238 024 | comunicare@crucearosie.ro