Prin ochii unui voluntar: Ecaterina Mihai

Cum ai aflat despre activitatea Crucii Roșii în București, sectorul 6 și ce știai la început despre asta?

Înainte să mă înscriu știam că este o organizație care se întinde în toată lumea și că e pe bază de voluntariat, dar nu eram sigură ce face de fapt. Știam că ajută lumea (râde). Am luat contact cu Crucea Roșie prima dată la un curs de prim ajutor. Acolo l-am întâlnit pe domnul Radu Lihaci (n.r. directorul filialei sector 6) care mi-a prezentat mai detaliat activitatea și mi s-a părut foarte interesant.

Ce te-a determinat să te înscrii ca voluntar?

Cred că în primul rând, entuziasmul voluntarilor. Când am venit la filiala pentru interviu, am cunoscut o persoană foarte activă care era clar că e foarte implicată. Apoi, la prima mea activitate, la Baby Expo, l-am cunoscut pe Răzvan, care mi-a vorbit așa de frumos despre D.I.S.D. (n.r. Detaşamentul de Intervenții în Situații de Dezastre) încât m-a convins.

Către ce proiecte te-ai orientat la început?

Știu că după Baby Expo m-am înscris în detașament, dar când am mai avut timp liber am fost și la ,,Dăruiește bucurie copiilor”, la ,,Banca de alimente” și de câteva ori la ,,E ușor să faci bine. Nu arunca, donează!”

Vorbește-ne puțin despre integrarea ta în D.I.S.D. Ce înseamnă pentru tine?

Fiind de mai mult timp în detașament, am cunoscut foarte mulți oameni, am făcut parte din mai multe valuri de voluntari. Sunt puțini care rămân stabili, însă cei stabili chiar rămân, nu este o fluctuație foarte mare în cadrul lor. În principal, ei sunt oameni foarte deschiși, care chiar dacă nu au mult timp la dispoziție se implică. Sunt persoane în fața cărora nu simt că nu mă pot exprima. Când am intrat în detașament, aveam un loc de muncă unde eforturile tuturor angajaților se cumulau și mergeau într-o singură direcție. Oricine putea să facă treaba pe care o făceam eu. Fie că eram eu acolo sau nu, lucrurile nu erau cu nimic diferite, așa că am venit aici ca să mă simt utilă, să simt că într-adevăr este nevoie de ceea ce fac eu și exact asta am găsit.

Cum a luat naștere proiectul PAMS (n.r. Primul ajutor merge la școală)?

Am doi copii la gimnaziu și am fost implicată în niște discuții pe un forum de educație unde am învățat destule lucruri: pentru un copil la școală, nu doar matematica și româna contează. Copilul trebuie și să știe să facă ceva în viață, în cazul în care i se întâmplă ceva. Dacă, de exemplu, se taie și are o hemoragie, nu mai contează câtă română și matematică a învățat. Contează să știe să facă lucruri practice în ceea ce privește primul ajutor. Știam despre PAMS, dar am văzut că programul a stagnat așa că m-am hotărât să îl preiau eu.

Care a fost punctul culminant în ,,cariera” ta de voluntar?

Au fost multe momente, dar cel mai împlinită am fost cu PAMS, când am simțit interesul copiilor. Într-o zi am văzut copiii coborând în curtea școlii, imediat după cursul pe care îl ținusem, cu bandajele care le mai rămăseseră pe mâini și le arătau colegilor de la alte clase ce au învățat despre primul ajutor. Mi s-a părut ceva extraordinar!

Descrie în 3 cuvinte ce înseamnă voluntariatul la Crucea Roșie.

Susținere, energie, dar și dezvoltare personală. M-a ajutat foarte mult să mă înțeleg mai bine pe mine însămi.