Prin ochii unui voluntar: Maria Sîrbu

Cum te-ai integrat la început printre voluntari, atât la nivel de filială, cât și la nivel național?

La primele mele întâlniri ca voluntar în cadrul Crucii Roșii, am fost fata timidă, care era fascinată de diferitele activitati, deoarece nu stiam ce presupun. Usor, usor am inceput sa ma integrez. Le-a trebuit ceva timp voluntarilor sa ma cunoasca, dar au fost primitori si au incercat sa ma ajute sa ma simt cat mai inclusa, mai ales cand mergeam la copii si acestia nu ma cunosteau. Si cu voluntarii de la alte filiale a fost foarte usor sa creez legaturi, deoarece i-am intalnit  in tabere si unul din obiectivele taberelor organizate de Crucea Rosie este acela de a uni cat mai multi voluntari din diferite colturi ale tarii pentru a le fi mai usor sa actioneze daca se ivesc situatii care necesita implicarea Crucii Rosii la nivel national. Din acest punct de vedere pot spune ca sunt o persoana norocoasa: mi-am facut multi prieteni, unii dintre ei ramanandu-mi in suflet.

Vorbește puțin despre coordonarea proiectului ,,E ușor să faci bine. Nu arunca, DONEAZĂ!”.

Proiectul acesta îmi este cel mai drag deoarece aici voluntarii se implică de la început până la sfârșit. Hainele sunt donate de diferite persoane sau firme, după care noi trebuie să le sortăm: o parte din ele ajunge la distribuție, iar altă parte se reciclează. După aceea, sunt duse la Nufărul, urmând a fi catalogate în funcție de necesități. Partea interesantă este aceea că găsim și haine mai nonconformiste și mereu ne imaginăm ce poveste au în spate. Primim multe haine pentru copii (în special bebeluși) și mă înduioșez. Mă gândesc la cei ai căror părinți nu au posibilități și primesc aceste haine care sunt, de cele mai multe ori, aproape noi. Satisfacția acestui proiect este atunci când vedem că hainele etichetate de noi ajung la familii nevoiașe sau la maternități, locuri unde este nevoie constantă de haine.

Ce te motivează să faci în continuare voluntariat cu o astfel de pasiune?

Motivația mea are la bază conștientizarea că există oameni care au nevoie de ajutor și simt o mulțumire sufletească când văd ca puținul pe care îl fac eu aduce un zâmbet pe fețele copiilor sau oamenilor care sunt apăsați de griji și neajunsuri. În plus, îmi place să interacționez cu oameni și prin intermediul Crucii Roșii am putut afla povești de viață de la voluntari și de la oamenii pe care îi ajutăm.

Povestește-mi despre experiența ta ca membru al echipei care a participat în anul 2015 la Competiția Națională de Prim Ajutor.

Pot spune că știam ce înseamnă naționala de PA deoarece am participat la etapa națională a Sanitarilor Pricepuți, concurs dedicat școlilor generale și liceelor. Concursul de prim ajutor al seniorilor este cu totul altceva. La sanitari, când am participat eu, era o probă cu o singură victimă și eram patru persoane care îi acordam primul ajutor, în schimb la seniori sunt cinci probe cu victime multiple, care se desfășoară ziua, și una noaptea: triajul. A fost o experiență de unde am învățat multe, dar m-am și distrat. Un caz care m-a marcat puțin a fost cel unde aproape toate victimele erau arse și țipau și mă gândeam cât de greu le este cadrelor medicale în situații de genul. Cel puțin știu cât de greu mi-a fost mie. Proba la care m-am simțit cel mai bine rămâne triajul. Am lucrat doar cu lumina lanternelor frontale, iar proba în sine a fost extrem de realistă. Se auzeau țipetele a aproximativ 30 de victime ascunse printre pietre, în întuneric, iar fumigenele au conturat perfect atmosfera. Nu cred că voi uita vreodată noaptea aceea.

Ce moment remarcabil ai trăit în anii tăi de voluntariat?

FACE-ul (First Aid Convention in Europe – Competiția Europeană de Prim Ajutor) de anul trecut, unde am făcut parte din echipa de organizare. Am avut ocazia de a cunoaște și înțelege multe culturi într-un timp scurt. Eu am fost ghid pentru o echipă trimisă din Germania și pot spune că s-au legat niște prietenii frumoase și am descoperit diverse lucruri despre Germania, dar și ei despre România. O activitate interesantă a fost ,,seara culturală”, când fiecare echipă a trebuit să prezinte și să ofere diverse obiecte reprezentative ale țării de unde provin. Dulciurile tradiționale au fost foarte bune (râde). Seara culturală a fost un prilej minunat atât pentru noi să interacționăm cu echipele, cât și pentru echipe să interacționeze între ele. FACE-ul propriu-zis a fost un succes și toți participanții au avut doar cuvinte de laudă în urma experienței. În ultima lor seară în București am putut să le arăt din frumusețile orașului și am rămas plăcut surprinsă de cât de impresionați au fost. Cu siguranță am învățat multe de la ei. Sper că și ei de la noi.

Descrie în trei cuvinte Crucea Roșie.

Autocunoaștere, familie și respect.