Proiectul „Pregătit înseamnă protejat” face valuri de bine la Swimathon București 2021

Proiectul „Pregătit înseamnă protejat” face valuri de bine la Swimathon București 2021

Crucea Roșie – Filiala Sector 6 „înoată” în apă și pe uscat la Swimathon București 2021 pentru a strânge donații în cadrul proiectului „Pregătit înseamnă protejat”, alături de patru echipe compuse din 20 de „înotători” – fundraiseri, printre care colegii noștri de la Clubul Câinilor Utilitari alături de care ne pregătim în cadrul programului Bucureștiul Pregătit pentru a face ca numărul victimelor la următorul cutremur major să fie, poate, mai mic. Scopul campaniei de strângere de fonduri de anul acesta este de a pregăti persoanele cu dizabilități (de exemplu, nevăzători, persoane surde sau cu deficiențe de auz, persoane cu Sindromul Down și persoane cu dizabilități locomotorii), pentru a fi în siguranță în situații de urgență, precum un cutremur major.

Cu ajutorul oamenilor din comunitatea noastră am reușit să strângem până acum 80% din obiectivul nostru financiar la Swimahton București. Le mulțumim tuturor fie că au „înotat”, fie că au donat sau că ne-ați susținut de pe margine! 𝐃𝐞𝐬̦𝐢 𝐰𝐞𝐞𝐤𝐞𝐧𝐝𝐮𝐥 𝐒𝐰𝐢𝐦𝐚𝐭𝐡𝐨𝐧 𝟐𝟎𝟐𝟏 𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐮𝐭 (26-27 iunie), 𝐝𝐨𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚̆, 𝐢𝐚𝐫 𝐧𝐨𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝟑.090 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐚̂𝐧𝐬 𝐜𝐮 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧𝐮𝐥 𝐯𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮.

Proiectul „Pregătit înseamnă protejat” face parte din programul Bucureștiul Pregătit gestionat de Fundația Comunitară București și reprezintă răspunsul Societății Naționale de Cruce Roșie din România – Filiala Sector 6 la vulnerabilitatea locuitorilor capitalei în fața unui cutremur major. Proiectul se aliniază eforturilor de conștientizare și de reducere a riscului seismic, instruind pe parcursul celor două ediții deja desfășurate personalul didactic și nedidactic din peste 30 de grădinițe din capitală, peste 6.000 de preșcolari, precum și elevii și profesorii din șase școli gimnaziale, cărora li se alătură studenții din zece facultăți și două organizații studențești în acordarea primului ajutor premedical de bază și pregătirea pentru cutremur.

,,Cea de-a treia ediție a proiectului își propune să pregătească, pe lângă grupurile vulnerabile deja adresate, un alt grup deosebit de vulnerabil în cazul unui cutremur major, și anume, cel al persoanelor cu dizabilități care, în prezent, nu beneficiază de educație și de sprijin adaptate propriilor nevoi și vulnerabilități pe tema comportamentului corect în astfel de situații de urgență. Pentru că în cazul producerii unui cutremur major, persoanele cu dizabilități, precum persoanele nevăzătoare, persoanele surde sau cu deficiențe de auz, persoanele cu handicap locomotor și cele cu Sindromul Down, reprezintă unul dintre cele mai afectate segmente ale populației, ne propunem găsirea unor soluții adaptate nevoilor și vulnerabilităților specifice ale fiecăruia dintre grupurile de persoane cu dizabilități vizate, colaborând cu reprezentați ai acestor grupuri, pentru a-i pregăti alături de familiile și însoțitorii lor personali în cazul producerii unui unei situații de urgență, precum producerea unui cutremur major”, a declarat Delia Moleș, Manager de Proiect, Societatea Națională de Cruce Roșie din România – Filiala Sector 6.

Astfel, dimensiunea celei de-a treia ediții a proiectului dedicată persoanelor cu dizabilități reprezintă un prim pas în explorarea nevoilor specifice ale acestui grup eterogen extrem de vulnerabil, nevoi care sunt variate în funcție de vulnerabilitățile specifice dictate de tipurile de dizabilități. Pentru a  explora împreună noi modalități, prin care să vină în sprijinul acestor grupuri în situații de urgență, vor fi organizate consultări cu reprezentanți ai diferitelor grupuri de persoane cu dizabilități, de exemplu, Consiliul Național al Dizabilității din România, punându-se bazele unui dialog deosebit de necesar pentru creșterea rezilienței întregii noastre comunități. 

Pentru pregătirea adaptată a grupurilor vizate de persoane cu dizabilități, propunem mobilizarea fondurilor necesare desfășurării unor activități, cum ar fi organizarea unor consultări cu reprezentanți ai diferitelor grupuri de persoane cu dizabilități, cu scopul de a particulariza după vulnerabilitățile și nevoile fiecărui grup 10 ateliere de pregătire pentru cutremur vizând aproximativ 100 de persoane cu dizabilități și facilitatea a patru programe de pregătire pentru cutremur pentru aproximativ 100 de persoane din rândul companionilor personali ai persoanelor cu dizabilități, precum și a altor persoane care joacă un rol crucial în viața acestora în situații de urgență, compuse fiecare dintr-un curs de prim ajutor și un modul de pregătire pentru cutremur. Aceste activități vor fi completate de crearea de materiale educative pe tema comportamentului corect în caz de cutremur pentru a informa minimum 1.000 de persoane cu dizabilități, special adaptate fiecărui grup de persoane cu dizabilități vizat și diseminarea acestora în formate și pe canale specifice (de exemplu, Jurnal Social, publicația Consiliului Național al Dizabilității din România), precum și oferirea de asistență prin intermediul voluntarilor de Cruce Roșie – Filiala Sector 6 pentru reorganizarea și securizarea locuințelor unui număr de aproximativ 100 de persoane cu dizabilități, în cazul producerii unui cutremur (de exemplu, organizarea pieselor de mobilier pentru a facilita evacuarea și ancorarea acestora în pereți).

Dacă cititorii doresc să susțină proiectul ,,Pregătit înseamnă protejat”, pot dona online securizat orice sumă doresc accesând următorul link: https://swimathonbucuresti.ro/pregatit-inseamna-protejat. De asemenea, binele poate fi dus mai departe, prin distribuirea mesajului pe platformele de social media.