Capacitatea unei comunități de a se pregăti pentru dezastre și de a acționa în timpul și imediat după ce acestea se produc, poate salva vieți. Atunci când membrii unei comunități sunt pregătiți, ei pot acționa astfel încât să reducă riscurile unui dezastru și să îi protejeze mai bine pe cei mai vulnerabili dintre noi: copiii, oamenii în vârstă, persoanele cu dizabilități și chiar și animalele de companie.
Printre dezastrele naturale care afectează România, se află și cutremurele care pot lovi brusc, fără avertisment, și pot avea loc atât în timpul nopții, cât și ziua. Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului definește cutremurele ca fiind „fenomene naturale cauzate de eliberarea de energie în interiorul Pământului în urma fracturării rocilor supuse tensiunilor acumulate.”
Statistic, un cutremur major apare în România de trei ori într-un secol. Alte dezastre se pot întâmpla oricând, iar ele pot opri funcționarea orașului. Conform unui raport din 2018 al Băncii Mondiale, 75% din populația României (din care 65% aflată în mediul urban), este vulnerabilă la cutremur. Iar exercițiul SEISM 2018 desfășurat de Departamentul pentru Situații de Urgență ne arată cât de vulnerabil este Bucureștiul.
Transformarea Bucureștiului dintr-un „oraș vulnerabil” într-un oraș protejat în cazul unui cutremur similar celui din 1977 poate fi realizată doar prin implicarea și pregătirea locuitorilor capitalei pentru a depăși starea de anxietate provocată de subiectul cutremurelor și a învăța și aplica pașii salvatori.
Comportamentul corect în caz de cutremur
Descarcă infograficul alăturat, „Ce să faci în caz de cutremur”, pentru a afla care sunt acele măsuri corecte pe care le poți lua înainte, în timpul și după producerea unui cutremur pentru a reduce vulnerabilitatea ta și a celor dragi.
Trusa de supraviețuire
În cazul producerii unui cutremur, este posibil să fie necesar să supraviețuiești pe cont propriu pentru cel puțin 72 de ore, întrucât autoritățile și echipele de intervenție nu vor putea ajunge la toate persoanele afectate imediat după un astfel de eveniment. Mai mult, serviciile de bază, precum electricitatea, apa și comunicațiile, pot fi indisponibile pentru o perioadă nedeterminată de timp. Din acest motiv, este important să alcătuiești și să menții actualizată o trusă de supraviețuire care să conțină produse și obiecte de primă necesitate care să fie de ajutor în timpul acestei situații de urgență.
Descarcă infograficul alăturat, „Ce ar trebui să conțină trusa ta de supraviețuire”, pentru a-ți crea propria trusă de supraviețuire. Nu uita să o personalizezi pentru a răspunde necesităților specifice ale fiecărui membru al familiei.
Pentru a afla mai multe despre cum te poți pregăti pentru a răspunde corect în situații de dezastre, înscrie-te la cursurile noastre de pregătire pentru dezastre: http://crucearosie6.ro/cursuri/pregatire-dezastre.
Pentru a afla ce poți face pentru a te menține pe tine și pe cei dragi în siguranță în situații de urgență, înscrie-te la cursurile noastre de prim ajutor premedical de bază: http://crucearosie6.ro/cursuri/curs-prim-ajutor.