Continuăm să #nepregatimimpreuna în cea de-a doua ediție a proiectului „Pregătit înseamnă protejat”. Cu sprijinul Fundației Comunitare București, vom desfășura în cadrul Fondului Bucureștiul Pregătit o serie de activități de educare și de simulare pentru cutremur, precum și cursuri de prim ajutor și de pregătire pentru dezastre instruind preşcolari, elevi, studenţi şi cadre didactice din Bucureşti.

Știm că toți locuitorii Bucureștiului, fie copii de grădiniță, elevi sau studenți, fie părinți, educatori sau profesori, joacă un rol important în crearea unei rețele de suport pentru oraș în situații de urgență. Din acest motiv, anul acesta ne dedicăm creșterii rezilienței orașului nostru în caz de cutremur prin:

· instruirea a peste 190 de studenți și personal din grădinițe bucureștene în acordarea primului ajutor;

· instruirea studenților din 10 facultăți, 5 dintre ele cu risc seismic, în domeniul pregătirii și protecției în caz de cutremur;

· instruirea a peste 700 de elevi din 6 școli bucureștene și a cadrelor didactice în acordarea primului ajutor în situații de urgență specifice cutremurului;

· instruirea a 300 de elevi din București în cadrul atelierelor interactive „Învățam. Experimentăm. Ne protejăm.” pe tema cutremurului, susținute în parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului;

· educarea a peste 3.000 de copii înscriși în grupa mare în grădinițe din București având ca suport cartea de colorat „Educație pentru cutremur”. Descarcă gratuit cartea de colorat „Educație pentru cutremur” de aici.

Proiectul „Pregătit înseamnă protejat – Ediția a II-a” este câștigător în runda a doua de finanțare din cadrul fondului pentru cutremur și alte dezastre majore, Bucureștiul Pregătit, gestionat de Fundația Comunitară București. Alături de partenerii fondatori, IKEA România, ING Bank, Lidl România, programul Bucureștiul Pregătit este susținut și de Endava și Enel. Proiectul atinge două dintre cele trei arii de interes ale rundei de finanțare, și anume creșterea gradului de reziliență al bucureștenilor în fața unui cutremur major prin desfășurarea de activități de educare și simulare pentru cutremur în școli și cursuri de prim ajutor și de pregătire pentru dezastre. Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 9 luni, începând în august 2020 și finalizându-se în aprilie 2021. Proiectul este finanțat cu 86.480 Lei din Fondul Bucureștiul Pregătit și 7.241 Lei strânși din donații în cadrul celei de-a opta ediții a Swimathon București (#SwimAtHome).

***

Pentru detalii legate de proiectul „Pregătit înseamnă protejat ”, vă rugăm contactaţi:

Delia Moleș, Manager Proiect, Societatea Națională de Cruce Roșie din România – Filiala Sector 6 delia.moles.s6@crucearosie.ro

Pentru detalii legate de fondul de finanţare Bucureștiul Pregătit, vă rugăm contactaţi: Ilinca Apetrei, Program Manager, Fundaţia Comunitară Bucureşti ilinca@fundatiacomunitarabucuresti.ro

Pentru mai multe detalii despre program, vă rugăm contactaţi: Violeta Marian, Coordonator Comunicare Bucureştiul Pregătit, Fundaţia Comunitară Bucureşti violeta@fundatiacomunitarabucuresti.ro

***

Despre Fundaţia Comunitară Bucureşti

Fundaţia Comunitară Bucureşti pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de iniţiativă pentru a dezvolta comunităţi în care să ne simţim ca acasă. Construieşte mecanisme de donaţie, fonduri de finanţare sau incubatoare de idei pentru oraş. În opt ani de activitate, am adunat fonduri de la companii şi donatori individuali şi am finanţat peste 400 de proiecte şi burse din Bucureşti şi Ilfov. Suma pe care am investit-o împreună în oraşul nostru este de peste 1,5 milioane de euro (7,09 milioane de lei). Fundaţia Comunitară Bucureşti este parte dintr-o mişcare globală, alături de alte 19 fundaţii comunitare din România şi peste 2.000 în întreaga lume.

www.fundatiacomunitarabucuresti.ro

www.bucurestiulpregatit.ro

Despre IKEA România

IKEA este o companie de retail mobilier şi decoraţiuni, de origine suedeză, fondată în 1943 de Ingvar Kamprad. Marca IKEA a fost înregistrată în 1943, în Suedia. Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din INGKA Group. Detalii pe www.ikea.ro.

Viziunea IKEA: Să creăm o viaţă de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulţi oameni.

Misiunea IKEA: Să oferim o gamă largă de produse de mobilier, accesorii şi decoraţiuni pentru casă – funcţionale şi cu un design de calitate, la preţuri atât de scăzute încât cei mai mulţi oameni să şi le poată permite.

Despre ING Bank

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 34 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi – companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice.

Misiunea ING este aceea de a-i susţine pe oameni să fie cu un pas înainte, în viaţă şi în afaceri. În România, misiunea se reflectă în acţiunile de responsabilitate socială prin contribuţia la pilonii strategici de educaţie financiară şi antreprenoriat, dar şi prin implicarea în proiecte sociale ce îşi propun susţinerea comunităţilor locale şi a persoanele care se află în situaţii dificile.

Despre Lidl România

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piaţa de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de ţări din întreaga lume şi în prezent operează în jur de 10.500 de magazine şi mai mult de 150 de centre în 29 de ţări la nivel mondial.

Lidl este o companie care acţionează sustenabil în toate domeniile de activitate. Aceasta este metoda companiei de a-şi îndeplini promisiunea cu privire la calitate şi, în acelaşi timp, de a asigura un viitor mai bun pentru societate şi mediu. Compania se implică activ în soluţionarea nevoilor din comunităţile din care face parte, concentrându-se pe 5 piloni de activitate: sortimentul de produse, mediul, societatea, angajaţii şi partenerii de afaceri.

Despre Endava

Endava este o companie publică de servicii IT, cu peste 19 ani de experienţă în domeniu, lucrând cu unele dintre cele mai cunoscute branduri în industrii ca cea Financiară, Asigurări, Telecomunicaţii, Media şi Technologie, Retail şi Bunuri de consum. Prin soluţiile sale de Digital Evolution, Agile Transformation şi Automation, compania îşi ajută clienţii să atingă un nivel mai ridicat de interactivitate, flexibilitate şi eficienţă.

Endava are peste 5.900 de angajaţi în sediile sale din America de Nord, Europa de Vest şi centre de livrare în România, Moldova, Bulgaria, Serbia, Macedonia de Nord, Argentina, Uruguay, Venezuela şi Columbia. Alături de investiţiile făcute în consolidarea relaţiilor de lungă durată cu clienţii săi, Endava recunoaşte importanţa de a oferi angajaţilor săi oportunităţi de carieră pline atât de satisfacţii cât şi provocări. În acest fel, compania s-a poziţionat ca un angajator de top în anumite regiuni.

Despre Enel

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piaţa din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajaţi în România şi oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienţi. Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti) Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie, şi dezvoltă un program de investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor, a siguranţei şi performanţei reţelelor şi implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel.