Prin ochii unui voluntar: Bogdan Alămiță

Prin ochii unui voluntar: Bogdan Alămiță

Îl găsești aproape mereu cu laptopul deschis. Nu pentru că ar prefera ecranul oamenilor, ci, dimpotrivă, pentru că își organizează timpul atât de bine încât, atunci când ajunge la o activitate de voluntariat, poate fi acolo cu totul. Bogdan Alămiță este genul de om care își respectă cu strictețe deadline-urile de la muncă și, cu aceeași seriozitate, promisiunile făcute din momentul în care îmbracă vesta Crucii Roșii.

Are 43 de ani și este voluntar la Crucea Roșie Sector 6 din octombrie 2025. A ales să se implice pentru că și-a dorit „să fac ceva concret pentru comunitate și să contribui la binele celor din jur”, iar de atunci a descoperit că voluntariatul îi oferă exact ceea ce căuta: oameni deosebiți și ocazia de a descoperi lucruri noi despre sine și despre cei din jur.

În viața profesională, Bogdan lucrează în IT, unde coordonează o echipă responsabilă de administrarea și funcționarea sistemelor SAP. Este aceeași minte organizată care, la Crucea Roșie, s-a regăsit firesc în activitățile de simulare și pregătire pentru intervenția în situații de urgență – experiența care l-a marcat cel mai mult până acum.

„Să porți insigna Crucii Roșii creează noi responsabilități”, spune el. Iar felul în care își asumă această responsabilitate spune multe despre omul din spatele vestei roșii.

Între proiectele de la muncă, activitățile de voluntariat și timpul petrecut cu familia, Bogdan își face mereu timp pentru ceea ce îi place: călătorii, sport și explorarea unor locuri noi. Curiozitatea este, poate, una dintre calitățile care îl definesc cel mai bine. Îi place să învețe mereu și să iasă din zona de confort.

Dovadă că, odată ajuns la Crucea Roșie Sector 6, a intrat pentru prima dată în viață „la cratiță”, unde a învățat să prepare colțunași și sushi în cadrul atelierelor organizate la Hubul Comunitar. Pentru că voluntariatul înseamnă și astfel de momente: oameni care învață unii de la alții, descoperă pasiuni noi și construiesc o comunitate.

Pentru cei care încă ezită să facă primul pas, sfatul lui este simplu: să încerce, măcar o dată. „Voluntariatul nu înseamnă doar să ajuți pe cineva, ci și o oportunitate de a cunoaște oameni noi și de a învăța lucruri diferite.”

Bogdan spune că, pentru el, Crucea Roșie Sector 6 înseamnă mult mai mult decât o organizație de voluntariat. Este o comunitate în care oamenii aleg, zi de zi, să ofere timp, energie și empatie celor care au nevoie. Iar mesajul lui despre puterea de a face bine rezumă, de fapt, întreaga lui filosofie de voluntar: „Voluntariatul înseamnă să transformi empatia în acțiune.”